Acum

textgram_1515415590_zpsdiaauvel

Vorbind aseara cu mama la telefon, am avut un fel de declick… să vă povestesc despre ce e vorba…

Ieri a fost o sărbătoare mare… în familia noastră, cei mai mulți poartă numele Sfântului Ioan Botezătorul. Dar data de 7 ianuarie mai înseamnă ceva. L-am pierdut pe Tata într-o seară de 7 ianuarie, acum 12 ani. Despre durere nu vă voi vorbi… pentru că ea există și face parte din mine, din sora mea și, mai ales, din mama… care este Durere în cel mai mare și înfiorător procent.

Continue reading

Advertisements

Eu nu ştiu de unde am atâta energie

20171229_112030_zps0gdm50yw_edit_1514963871180_zpsfisw0wve

Alarma sună la ora 7.00. Ei încă dorm… dar Tati pleacă la muncă. El nu bea cafea… dar eu nu pot să îmi încep altfel ziua.

Îmi iau sărutul de “bună dimineaţa”, aprind aragazul şi pun ibricul pe foc. Mă mişc în vârful picioarelor să nu îi trezesc. Cafeaua miroase senzaţional în toată casa. Mă uit în jur şi nu ştiu dacă să strâng cele câteva jucării de pe covorul sufrageriei sau să fac patul în care a dormit Tati. Mi-ar salva 5 minute din zi dacă aş face asta… Continue reading

De-ale Mariei

Aseară am gătit împreună. Radu în Bumbo la pieptul cald al mamei iar Maria cocoţată pe un scaunel lângă blatul din bucătăria noastră neomenesc de mică.

20171217_193237-01_zpswamismqi

Bucătăria noastră e lungă şi îngustă. E loc pentru doar o singură persoană. Cu sens unic cum ne place să glumim. Totuşi, respectând regulile de circulaţie şi anunţând, de fiecare dată, în ce direcţie vrem să ne îndreptăm… de fapt, trebuie să spunem mereu exact ce vrem sa facem ca să ştie celălalt exact ce dulap vrem să deschidem… încăpem cu toţii 😊 Continue reading

Energia mea – liderul energiei lor

Ştii sentimentul acela pe care îl ai atunci când intri într-o casă în care oamenii sunt mereu trişti sau certăreţi? Sau momentul acela în care ai un conflict cu partenerul sau cu cineva din casă şi atunci când intri pe uşă tensiunea e aproape palpabilă? Copiii sunt chiar mai senzitivi de atât. Ei simt cel mai mic semn de agitaţie al mamei.

Continue reading

Cum ne dezarmeaza si ne duc din Culmea Furiei in Culmea Fericirii

20171110_204440-01_zpsmrlbpdtj

Copiii pot să ne aducă în aceeaşi măsura zâmbete şi lacrimi. Până să îi avem, nici nu ştiam că putem să râdem sau să plângem din atât de multe motive. Datorită lor râdem de fericire, de atâta iubire, pentru că spun “lucruri trăsnite”, pentru că fac lucrurile cu stângăcie, pentru că au un succes la grădiniţă sau pentru că râd cu poftă fără un motiv clar. Din cauza lor plângem când se lovesc, când sunt bolnavi, când le cresc dinţii, când fac o boacănă sau când, fără voia lor expresă, ne testează limitele şi nervii.

Continue reading

#MariaMeaMinunată

Mă tem că nu o merit… e prea bună… prea ascultătoare… prea… cum să spun… perfectă. #MariaMeaMinunată mă surprinde în fiecare zi.

20170925_164057-01_zps2dktbtnp

După cum v-am spus… suntem, din nou pe drumuri… acum nu mai suntem doar noi două. Suntem trei şi învăţăm să ne descurcăm. Am zis că luăm concediu… de fapt, vacanţă. Dar Maria se plictisea. E obişnuită cu copiii, cu activităţi ca la grădiniţă. Aşa că, am hotărât înscrierea ei la o grădiniţă privată din Botoşani.

Era foarte încântată şi a aşteptat foarte mult să cunoască noua grădiniţă. Din cauză că a avut o problemă la un ochi, am amânat câteva zile. Dar în ziua în care am dus-o a fost fericită la maxim.

Singura problemă pe care am întâmpinat-o a fost mersul la toaletă. Nu voia sub nici o formă să meargă fără mami. I-am explicat că se poate îmbolnăvi dacă nu merge întreaga zi şi ieri, mi-a spus victorioasă, a mers la toaletă singură. Doamnele mi-au spus că le-a spus şi lor că se poate îmbolnăvi.

În rest nu am avut nici o altă problemă. Se încadrează în decor oriunde ar merge… o fi fost cameleon într-o viaţă anterioară 😊

Mă tot întreb dacă nu e dată peste cap… bulversată de atâtea schimbări… dar feedback-ul ei este foarte bun. Dimineaţa e încântată că trebuie să mergem la grădiniţă şi nu plânge după mine.

Se acomodează perfect în orice situaţie şi răspunde foarte bine noilor provocări. Sunt mândră “până la Dumnezeu şi o treaptă mai sus” – cum avea obiceiul să spună o fostă profesoară de-a mea. 😊

Nu ştiu cum şi de ce este ea aşa… nu ştiu dacă e datorită felului nostru de a fi, geneticii, educaţiei… habar nu am… dar e perfectă aşa cum e.

Cu drag, Mămica Mariei şi a lui Radu.

Burtica cu… veşti – Partea a II-a

smartselectimage_2017-02-19-07-34-35_zps1e9tgrq7Bună dimineaţa, tuturor! Astăzi am zâmbit când am deschis ochii şi am văzut că afară nu mai este întuneric deşi ora este cea obişnuită la care mă trezesc… asta înseamnă că primăvara se apropie iar eu nu pot fi mai încântată de atât…

Am răcit, din nou… eu şi Maria pentru că Tati este rezistent 😊. Maria a şi scăpat… dar eu… parcă nu mai ies o dată din răceala asta…

Săptămâna aceasta am făcut morfologia de trimestrul al II-lea şi am aflat că bebeluşul pe care îl port înăuntrul meu creşte frumos. Are tot ce trebuie… şi la locul lor 🙂 asta m-a bucurat foarte mult. Am trecut de jumătatea perioadei de sarcină şi parcă încep fricile să apară. Ştiu la ce să mă aştept…sau, cel puţin, orientativ… pentru că sunt convinsă că va fi diferit… dar îmi fac gânduri. Mi-am propus să iau totul aşa cum vine… aşa am făcut cu Maria… dar de data asta, ştiind ce presupune creşterea unui bebeluş, parcă am îndoieli că va fi la fel de bine ca acum 3 ani. Nici nu ştiu dacă are noimă ce spun… nici nu ştiu dacă fricile astea le-am simţit şi prima dată… până atunci, însă, voi savura şi ultima parte a maternităţii 😊 nu am altă soluţie.

Burtica este foarte vizibilă… lucru normal la 23 de săptămâni. Bebe se mişcă mult şi destul de puternic pentru cele 520 de grame pe care le măsoară. Este poziţionat cu spatele în sus, capul în zona ficatului meu, iar picioarele şi mânuţele, foarte jos, în zona bazinului. Atunci când loveşte cu picioarele, senzaţia e foarte stranie şi mereu râd când îl simt.

Nu avem dubii în privinţa sexului bebeluşului… este băieţel iar noi suntem plini de bucurie 😊 Mariei îi surâde ideea… atât cât poate ea să înţeleagă la 2 ani şi 8 luni.

Cam atât din Burtică 😊. Să aveţi un week-end frumos şi cald.

Cu drag, Mămica Mariei.

Crăciun fericit!

2016_12_25_09_34_11_zpsrtsbgh9z

Să vă fie Crăciunul liniştit şi plin de binecuvântări! Să vă bucuraţi de familii şi de pacea din casele voastre!

Nu ştiu dacă am aşteptat momentul acesta special… cert este că nu ştiu să dau astfel de veşti… şi  de asta nici nu am mai scris… nu ştiu cum să spun… mă fâstâcesc… dar profit de această sărbătoare…

Maria va avea un frăţior! 😊 

2016_12_25_10_43_18_zpsvxmc1hdd

Are 15 săptămâni şi, deocamdată, totul decurge foarte bine. Sperăm să fie la fel şi în continuare. O să vă detaliez în următoarele articole despre experienţele din ultimele luni.

Acum vă urez, din nou, un Crăciun minunat, mese îmbelşugate, copilaşi fericiţi şi sănătoşi, burtici fericite şi sarcini uşoare! 

Cu drag, Mămica Mariei! ❤

Nas înfundat? Eu am găsit soluţia

img_2016-12-13_13-01-09_zpsaf8qjg8j
Acum ceva timp vă spuneam pe Facebook despre surpriza plăcută pe care un curier mi-a făcut-o într-o dimineaţă. Nici curierul şi nici expeditorul surprizei nu au idee cât de “la ţanc” ne-a nimerit :).
Maria a fost răcită… nu e ea bolnăvicioasă de fel… dar diferenţele de temperatură din ultimele săptămâni au dat bătăi de cap multor oameni. Cum Maria merge şi la grădiniţă, e mai predispusă la viroze aşa că, după ce a terminat cu răceala, a rămas cu mucii. Nicicum nu scăpam de ei. Foloseam batista bebeluşului, apă de mare, ser fiziologic, aerosoli, siropuri… dar, la culcare, abia putea respira.
Două vizite la medic, două scheme, diferite, desigur, de tratament. Tot aşteptam să vină nopţile acelea în care să nu mai fie nevoie să ne trezim din somn să tragem mucii iar Maria să respire liniştită.
Surpriza despre care vă vorbeam se numeşte Vapour Rub – Snuffle babe. V-am băgat în ceaţă, aşa-i? Pentru noi a venit la momentul la care chiar aveam nevoie de el. Este un decongestionant rapid şi uşor care are la bază uleiuri esenţiale de eucalipt, mentol şi cimbru.
Vaporii din aceste uleiuri ajută la decongestionarea rapidă a căilor respiratorii ale copilaşului. Este recomandat încă de la vârsta de 3 luni şi îl găsiţi atât online cât şi în farmacii iar preţul variază între 15.00 Ron şi 25.00 Ron.
Cum se utilizează: se masează puţin gel pe pieptul copilului. Atât de simplu. În completare, se poate pune în apropierea copilaşului un serveţel cu puţin gel. Şi această metodă funcţionează foarte bine. Eu am pus la capătul patului şi în doar câteva minute, Maria respira mai bine.
Într-o noapte m-am trezit pentru că am auzit că avea din nou nasul înfundat. Când o băgasem la somn, nu a mai fost nevoie sa pun Vapour Rub la capătul patului. Dar, peste noapte, a fost nevoie. Ca să o ajut cât mai repede să respire normal, am dat puţin gel pe mâna mea şi am ţinut-o în apropierea Mariei. A fost mai uşor să fac asta pentru că Maria se întorcea pe toate părţile iar eu puteam să mişc mâna în funcţie de poziţia ei. Foarte repede, Mariei i s-a desfundat nasul şi am dormit liniştiţi cu toţii până dimineaţă :).

Vă urez nopţi liniştite şi fără năsucuri înfundate! 🙂

Cu drag, Mămica Mariei.