O nouă viaţă

Bună tuturor! Lipsesc de ceva vreme dar, după cum ştiţi, am circumstanțe atenuante 😊

20170620_105214-01_zpsln9lp2tn

Visul meu din adolescență a fost să devin mamă. Mi se parea că împlinirea supremă pe care o poate simți o femeie este aceea de a naște copii și de a-i crește și îngriji. Nici acum nu am altă părere…

Cînd am rămas prima dată însărcinată aveam 28 de ani și am simțit perioada maternității din plin. Eram doar noi doi și pruncul care creștea în pântecele meu. Nimic nu mi se părea greu. Puteam să mă plimb, să dorm și să fac orice îmi doream. Nerăbdarea din ultima lună a fost suportabilă și chiar frumoasă știind că îmi voi ține minunea în brațe și că visul vieții mele urma să se împlinească.

Maria a crescut și am uitat mare parte din momentele în care ne-am confruntat cu diverse probleme. Au rămas amintrile frumoase și momentele minunte din dezvoltarea ei. Am hotărât că vom rămâne doar noi cu ea… ca o echipă perfectă… și că îi vom da ei totul… și îi vom pune lumea la picioare.

Puțin după ce a împlinit 2 ani și 2 luni, Maria a început să meargă la grădiniță iar noi am avut primele zile libere din ultimii 2 ani. Eram din nou un cuplu, aveam timp pentru o cafea în oraș sau pentru o plimbare pe malul mării. Și atunci, Tăticul Mariei, a deschis subiectul care, timp de aproape un an, fusese aproape interzis. Sau, cel puțin, așa simțeam eu… Hotărârea fusese luată, iar subiectul, închis pentru totdeauna.

Totuși, atunci când șoțul meu m-a întrebat dacă sunt sigură că nu îmi mai doresc încă un copil, am răspuns de parcă abia așteptam să pună întrebarea… Și, așa cum am hotărât că Maria va fi singurul nostru copil… la fel de repede ne-am și răzgândit…

După nici două luni am primit vestea celei de-a doua sarcini. Totul a fost diferit… am experimentat stări de greață, de oboseală, picioare umflate, irascibilitate exagerată și, mai ales, nefondată. Nimic nu a mai fost uşor… Maria cerea atenție și voia să mă joc cu ea… în plus, a trecut prin niște schimbări foarte mari… s-a autoînțărcat și a renunțat la scutece… a învățat să se îmbrace/dezbrace și să se încalțe/descalțe singură. A făcut progrese considerabile pe toate planurile și sunt sigură că suportul meu îi era necesar.

A fost a doua sarcină mai grea?

DA! A fost mai grea și nu mă feresc să o spun… Când sarcina avea 36 de săptămâni, din cauză că exagerasem cu efortul, am experimetat 2 zile de contracții îngrozitor de dureroase. Treceau cu medicamente, dar nu treceau definitiv. Știam că bebelușul era încă prematur și am mers la medic. După o perfuzie de aproape 12 ore, injecții și calmate… contracțiile s-au oprit. Dar a rămas sperietura și frica. Următoarele 4 săptămâni a trebuit să evit efortul fizic.

Cu două zile înainte de ziua Mariei, am început, din nou, să simt contracții. Erau suportabile dar neregulate. Mi-am dorit, din nou, să nasc natural… dar, după sperietura de la 36 de săptămâni, nu mi-a mai păsat. Îmi doream doar ca bebelușul să vină pe lume sănătos și în siguranță.

Radu s-a născut cu o zi înainte ca surioara lui, Maria, să împlinească 3 ani – 18 Iunie 2017, la ora 05.50 dimineața.

Nu regret a doua cezariană, așa cum, la început, am regretat-o pe prima. Mă bucur că am reușit să duc la termen sarcina și că am adus pe lume un băiețel sănătos.

Acum suntem cu toții acasă, ne acomodăm cu viața în patru și creștem sănătoși și fericiți împreună.

Cu drag, Mămica Mariei și a lui Radu.

Advertisements

3 thoughts on “O nouă viaţă

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s