BLACK TIE DE BASM

Abia ieşită din duş, cu părul strâns într-un prosop, Ingrid privea ceasul…

Mai sunt două ore până când toate visele mele vor deveni realitate…

A privit rochia ce stătea frumos aranjată şi pregătită pe umeraş.

large_img_722465_zpsebxdtag4

Este perfecţionistă şi a căutat mult rochia care să o facă să simtă emoţii aşa că îşi comandase toată ţinuta de pe site-ul answear.ro pentru că doar ei îi satisfăcuseră aşteptările. Inima îi bătea tot mai puternic privind fiecare pliu al rochiei şi imaginându-şi cum vor dansa, purtaţi de vise, melodia lor preferată.

A ales un machiaj natural care îi trăda fecioria vârstei ei de 17 ani abia împliniţi. Era ca un boboc de trandafir, alintat de roua dimineţii, cu ochii de un azur infinit şi obrajii roşii ca focul. Părul abia îi atingea mijlocul în nişte bucle diafane de zână nouă.

Se cunoşteau din clasa a noua şi, tot de atunci, el îi zâmbea timid în fiecare dimineaţă când ajungeau la cursuri. Au fost chiar şi colegi de bancă, mereu o însoţea pe drumul către casă şi, de cele mai multe ori, îşi făceau temele împreună.

În anii de liceu, prietenia lor s-a consolidat pe gesturi mărunte… încet şi sigur… până în clasa a XI-a când inima lui nu a mai răbdat amploarea sentimentelor.

În fiecare dimineaţă de luni îi punea pe pupitru un trandafir alb şi două cuvinte atent caligrafiate pe un bileţel.

textgram_1475759525_zpste6iobnr

Gestul lui îi umplea inima cum nimic nu o mai făcuse. Ştia că, în inima lui, iubirea ardea mocnit… iar într-a ei se zăreau scântei incandescente.

A îmbrăcat rochia roşie şi a simţit cum devine femeie. Inocenţa ei a luat foc şi, din cenuşă, femeia Ingrid se privea în oglindă, pregătită pentru ca el, cel mai bun prieten dar, în acelaşi timp, stăpânul inimii ei, să îi prindă corsajul pe încheietura mâinii.

A încălţat pantofii cu toc iar picioarele ei au căpătat eleganţă de zână.

large_img_632419_zpshs3uncj3

Ceasul din perete a bătut ora 19.00. Inima ei a luat foc în acelaşi moment în care a sunat şi soneria.

– Ingriiiid! Coboară, mamă, că a venit Edward! S-a auzit vocea mamei ei.

Şi-a adunat gândurile, emoţiile şi entuziasmul şi a coborât scările îmbujorată şi zâmbitoare ca o garofiţă.

La capăt o aştepta Edward în costumul croit perfect. Codul Black Tie impus de tematica balului de absolvire, i se potrivea de minune. Cu toate că avea doar 18 ani, costumul îl prezenta bărbat. Genul în care ai încredere şi lângă care te simţi în siguranţă. De asta avea ea nevoie… de încredere şi siguranţă.

Alesese un costum în nuanţa bleumarin, cămaşa elegantă bleu la care asortase o pereche de pantofi eleganţi negri.

large_img_800412_zpsil8gaj9f

Împreună arătau ca pregătiţi să păşeasca pe covorul roşu. Doi copii care îşi încheiau copilăria… care, odată cu balul de absolvire, urmau să îşi ia viaţa în mâini. Dar ei nu se gândeau la asta… doar se priveau şi îşi legau inimile cu privirea.

Corsajul pregătit era, desigur, din trandafiri albi… aşa cum Edward o obişnuise pe Ingrid în ultimii doi ani de şcoală. Era prea pură… şi ea, şi iubirea pe care i-o purta… nu putea alege flori mai potrivite ca acestea.

După ce a prins corsajul, Edward i-a sărutat mâna şi i-a şoptit, ca o continuare a celor două cuvinte…

textgram_1475761059_zpsvmtwwzd8

Când au intrat în sala balului, toţi cei prezenţi i-au aplaudat. Îi cunoşteau cu toţii… era perechea perfectă a liceului. Nimeni nu îi putea imagina altfel decât împreună. Erau Edward şi Ingrid şi atât.

Au dansat ca într-un vis şi şi-au declarat dragostea în faţa tuturor iar, la finalul dansului, a fost aleasă cea mai frumoasă ţinută de bal cu tematica Black Tie. Din atâtea rochii de seară, rochia lui Ingrid a fost câştigătoarea iar la categoria costum pentru bărbaţi, a fost ales costumul lui Edward.

Colegii i-au votat Regele şi Regina Balului iar pentru ei, a fost într-adevar in bal de vis şi şi-au trăit basmul fără a se gândi la viitor.

Sursă foto: answear.ro

Acest articol a fost scris pentru proba nr.1 din cadrul Competiţiei de Blogging Creativ Super Blog 2016.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s