Primele 90 de minute la grădiniţă

Mă încearcă emoţii de tot felul… de bucurie şi îngrijorare… de neputinţă şi exaltare… toate împreună, în acelaşi timp…

Acum două luni, ne-am întâlnit la plimbare cu nişte cunoştinţe a căror băieţel abia a împlinit doi ani. Ne spuneau că vor să îl înscrie la o grădiniţă privată. Şi noi ne-am gândit la asta dar am tot amânat discuţia şi momentul. Acum două zile am luat marea hotărâre de a o înscrie pe Maria la grădiniţă.

Este un copil activ, explorator şi curios. Îi place să fie în preajma altor copii. Este destul de independentă şi deja plictisită de aceleaşi activităţi şi persoane în fiecare zi. Aşa că ieri dimineaţă, la ora 10.00 am ajuns la grădiniţă să vorbim cu directoarea.

Am ales o gradiniţă privată, după cum vă spuneam. Nu din snobism sau mai ştiu eu ce alte motive. Am ales astfel pentru că am considerat că poate oferi mai multe decât o grădiniţă de stat. Sunt sigură că şi cele de stat sunt foarte bune… noi, însă, am ales una privată.

Am luat-o pe Maria cu noi pentru că părerea ei în legătură cu grădiniţa este chiar mai importantă decât a noastră. De când am ajuns, doamnele, foarte draguţe, ne-am arătat sălile şi baia şi ne-au spus că, până când vine doamna directoare, putem să o ducem pe Maria la grupa copilaşilor cu vârsta sub 3 ani. Am descălţat-o în şoseţele şi am intrat în sală. Maria a exclamat “Oaaaaaaaau!”, lucru care a stârnit râsul nostru şi al doamnei educatoare. Am lăsat-o jos din braţe iar Maria şi-a spus numele. Are obiceiul să se prezinte atunci când întâlneşte o persoană nouă. (Sincer, nu ştiu de unde a preluat asta… noi nu am forţat-o niciodată să îşi spună numele. Pur şi simplu, aşa e ea 🙂 ) S-a acomodat imediat şi a început să exploreze întreaga încăpere, jucăriile şi copiii.

Cât timp ea s-a jucat, noi am stat de vorbă cu doamna directoare şi chiar am semnat contractul de înscriere. La plecare, abia am reuşit să o luam de acolo… era foarte încântată şi ar fi rămas.

Ajunşi acasă, Maria a adormit foarte repede dar s-a trezit de vreo 3 ori în două ore şi tot îmi spunea “pii” (copii). Probabil că gândul îi era tot la gradiniţă. 🙂

Înainte de vizită, i-am spus că vom merge la grădiniţă, unde vor fi mulţi copii cu care se va juca şi ea era atăt de încântată încât atunci când îi spuneam cuvântul, alerga spre uşă.

Suntem emoţionaţi pentru că puiul nostru îşi întinde, încet, dar sigur, aripile-i tinere. Va învăţa să zboare şi să fie liber. Iar noi va trebui să învăţăm cum să trăim fără ea în orele în care ea va fi la grădiniţă. 🙂

Cu drag, Mămica Mariei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s