Scrisoare către mamele frustrate

Stimate mame care aveţi senzaţia că sunteţi năpăstuitele sorţii şi vouă vă este cel mai greu şi mai greu şi mai greu…

Vă scriu pentru că am fost atacată, deşi indirect, de o prietenă. A vrut să fie subtilă… nu prea i-a ieşit… partea nasoală e că are şi susţinere din partea altor mame…. de aici am dedus ca sunteţi mai multe…

Prietena mea, care, cumva, sper să ajungă pe acest blog şi să citească şi ea această scrisoare… mi-a râs în nas când i-am spus că am blog… gen, “frate…da’ zici că e un trend…se poarta blogurile primavara asta.” Am fost draguţă şi i-am spus că blogurile se poartă de mult, nu doar de primăvara asta.

Nu i-am dat detalii despre blog şi nu intenţionez… e mai sănătos aşa 😉

Buoooon… revenind la prietena mea, care nu mi-a spus nimic mai mult despre partea cu blogurile, a făcut, fix în următoarea dimineaţă, o postare pe Facebook în care era foarte indignată de faptul că, acum, toate mămicile îşi fac blog şi scriu acolo cât de minunate sunt ele şi cum reuşesc să le facă pe toate… să aibă grijă de copil, de purcel, de casă, de mâncare, de blog, de croşetat…etc. Iar ea, după incursiunea printre blogurile de mămici, a concluzionat, ca ea e o mămică de ultimă speţă, iar copilul ei, cel mai obraznic de pe faţa pământului.

Aş fi preferat să îmi spună mie ce gândeşte, şi nu să scrie pe Facebook. Nu i-am răspuns direct… şi scriu aici o scrisoare pentru toate dintre voi care simt cum simte ea.

Fiecare mamă face ce poate, ce simte, ce crede, ce vrea pentru copilul ei. Nu fac eu mai bine ca altă mamă… dar fac ce cred eu că este mai bine pentru puiul meu. Nu sunt eu mai bună ca o mamă care nu are căţel, sau care nu croşeteaza, sau care nu meştereşte bijuterii hand made sau care nu are blog. Sunt exact aşa cum consider EU că este bine.

La mine în casă niciodată nu este ordine… spăl vasele doar dimineaţa pentru că, în restul zilei , Maria nu are răbdare să stea singură şi, de când este in erupţie de canini, nu are răbdare să stea nici un minut singură. Uneori mă trezesc la 6 dimineaţa să pot spăla vasele înainte să se trezească ea.

Praful îl şterg o dată pe săptămână… dar dacă veniţi la mine în timpul săptămânii, voi şterge praful înainte să intraţi pe uşă, din simplul fapt că nu suport să ştiu că vă veţi uita pe mobila mea şi veţi vedea praful. Cu aspiratorul dau o dată la două zile… cu copilul printre picioare.

Câinele îl scot la plimbare cu copilul legat de mine. E şi el un suflet şi nu vreau să îl chinui şi mi-am asumat responsabilitatea când l-am adoptat. Are nevoi pe care i le respect şi încerc să îi împac pe toţi. Papagalului îi fac curaţenie la ora 10 noaptea după ce adoarme Maria.

La somnul de prânz, timp de o oră jumătate, am timpul împărţit foarte clar: primele 3 minute – pauza de viciu (cum îi spun eu), apoi gătesc şi, dacă îmi mai rămâne timp, croşetez sau fac o pereche de cercei. Dacă nu reuşesc, nu-i nici o problemă. Le fac din plăcere şi în funcţie de timpul liber.

De blog mă ocup în mare parte noaptea. După ce adoarme Maria, stau lângă ea şi de pe telefon, administrez blogul. Mi-am permis chiar să accep o provocare de Super Blog. Voi nu stiţi ce e… aşa că vă lămuresc… e un concurs de blogging între bloggeri şi bloguri. Probele vin la două zile… şi nu e uşor pentru că trebuie să scriu despre lucruri despre care de obicei nu scriu… dacă e un subiect masculin, trebuie documentat. Aşa că, vă spun… e un maraton de postări… şi îmi doresc să ajung cât mai departe în acest concurs. Uneori mă prinde ora 2 dimineaţa corectând şi verificând articolele.

Copilul meu este perfect pentru mine… nici măcar nu mă interesează dacă voi nu credeţi asta. Şi Da, face crize de nervi… şi acasă şi în public. Este un copil absolut normal care nu este mereu cuminte.

Să mă iertaţi, vă rog, dar viaţa uşoară mi-o fac singură. Eu nu fac sarmale în fiecare săptămână… sau plăcinte… prefer să fac mâncăruri uşor de gătit şi care nu trebuiesc bibilite.

Şi copilului meu îi cresc dinţii… nu sunteţi singurele… şi copilul meu mă ţine trează sau mă trezeşte în miezul nopţii.

Dacă alăptez, nu înseamnă că nu mă trezesc noaptea să hrănesc copilul… dimpotrivă…mă trezesc mai des decât voi. Pentru că laptele matern nu este la fel de săţios ca laptele praf. Copilul meu nu mănâncă la program…se poate trezi şi din oră în oră.

Da, stimabilelor, am frustrări… uneori atât de mari încât nu sunt în stare să mă ocup de propriul copil. Am stări de nervi… şi momente crunte de oboseală. Când sunt prea obosită, dorm… dacă simt că nu mai fac faţă, las totul baltă şi mă relaxez. Chiar curând, am avut câteva zile în care nu am fost în stare nici să am grijă de blog, nici să croşetez sau să fac curaţenie. Şi mi-am luat concediu. Am stat doar cu Maria iar când ea dormea, eu mă uitam la filmele mele preferate.

Sunt mamă singură de trei luni, departe de casa mea şi de lucrurile mele… imi lipseşte viaţa mea de acum trei luni mai mult decât las să se vadă. Îmi e dor de Tăticul Mariei atât de tare încât atunci când îi aud vocea, plâng. Trebuie să plătesc facturi, să administrez bani, să gătesc, să fac curăţenie şi, de când sunt aici, Mariei i-au ieşit 4 măsele şi 3 canini. Nu am sufletul meu pereche să ne sfătuim şi să ne împărţim sarcinile. Fac mâncarea pe bucăţi pentru că nu are cine să stea cu Maria. Acum am luat şi o maşină de pâine ( de la bunica mea – dar vă permiteţi şi voi pentru că nu costă mai mult de două alocaţii ale copilului) tocmai pentru a mai câştiga timp.

O mamă bloggeriţă care se respectă, nu fabulează de dragul postărilor. Cel puţin eu scriu adevăruri din viaţa noastră. O mamă care îşi face blog îl face pentru că are ceva de spus. O face pentru ca voi, mame cu frustrări, să aveţi de unde învăţa… Să vedeţi că se poate… să creşti un copil, un căţel, un papagal, să ţii o casă, să croşetezi şi, surprinzător, să administrezi un blog.

Dacă veţi răsfoi puţin blogul meu, veţi observa că e plin de informaţii utile (experienţe personale şi articole foarte bine şi îndelung documentate) despre creşterea copilului. Va trece şi concursul la care particip acum şi vă voi putea împărtăşi, din nou, experienţe şi informaţii despre cum să creşteţi un copil fără senzaţia că voi sunteţi cele mai amărâte mame, cu copiii cei mai obraznici şi cu vieţile cele mai urâte.

Vreţi să ştiţi secretul? Pentru că sunt plină de mărinime, vă spun şi asta…

Cum pot să le fac pe toate? Cu calm, cu răbdare, cu dragoste şi fără să mă plâng. Asta face diferenţa între mine… care, în ochii voştri, ori fabulez ori am o viaţă perfectă, sunt o mamă perfectă şi am un copil perfect… şi voi, care vă plângeţi mereu de te-miri-ce. Nu sunt o mamă perfectă, nu am un copil perfect (chiar dacă eu aşa îl văd), nu am o viaţă perfectă şi nici nu deţin adevărul absolut. Sunt un om normal, lucrez la stat şi stau în chirie… dar eu nu mă plâng… prefer să îmi găsesc activităţi plăcute ca timpul să treacă frumos. Şi dacă nu mă credeţi, vă invit să încercaţi 🙂

Şi dacă voi vedeţi că la mine totul este Perfect, vă întreb un lucru: În loc să vă plângeţi atât şi să săriţi la gâtul Perfectelor ca noi, mămicile bloggeriţe, de ce nu luaţi măsuri să aveţi şi voi o viaţă perfectă?

Cu mult drag, a voastră Perfectă, Mămica Mariei.

Advertisements

9 thoughts on “Scrisoare către mamele frustrate

  1. ramona says:

    Bravo mamica Mariei!!ma regăsesc în multe din frazele tale.singura diferența e ca eu în loc de cățel mai am o faza de aproape 4 ani. Mult succes la concurs! Ps: o prietena nu de comporta astfel, așa ca mai bine și numi-o amica.

    Liked by 1 person

    • Mamica Mariei says:

      Sa iti traiasca! Multumesc pentru apreciere! Nu vreau sa ma cert cu ea…in general sunt pacifista si prietenii raman prieteni indiferent de comportamentul lor. Cel putin in sufletul meu. E adevarat ca putea fi fair sa imi spuna mie ce parere are…dar…asa sunt unii oameni… nu cred ca e vina lor…tine de educatie, de mediu… eu sunt o doamna si de aceea prefer sa ii pastrez pe toti cu riscul de a fi cobsiderata fraiera.
      Te mai astept! Tine-mi pumnii 🙂 :*

      Like

  2. Luminita says:

    Buna! Cautand versurile pentru melodia are mama o fetita an dar peste acest site. Interesant tot ce scrii aici. Dar am ramas putin mai mult la acest articol, citindu-l si recitindu-l. Si mie imi place sa fiu pacifista, asadar, te-ai gandit ca este doar o pura coincidenta postarea ei cu faptul ca tu i-ai marturisit ca ai un blog?! Si poate raspunsul ei a fost in spirit de gluma, iar tu ai luato prea personal… Si mai ales ca chiar tu specifici ca nici nu stie cu ce se ocupa blogul tau, cat despre ajuns sa citeasca pe el cum?! Ti-am zis sunt pacifista si intotdeauna incerc sa vad partea buna! Eu cred ca tu te-ai atacat impulsiv, poate ai judecato gresit sau poate nu?! Daca spui ca iti este prietena inseamna ca stie destule marturisiri despre tine si viata ta, daca iti auzi vorbe despre ce stii ca vorbesti doar cu ea … Abia atunci poti spune ca e o amica o cunostinta … Prea pacifista sunt intr-o lume prea dura! Mult succes la concurs! Sper sa castigi si la cat mai multe articole la fel de frumoase si interesante!

    Liked by 1 person

    • Mamica Mariei says:

      Multumesc pentru toate gandurile tale. Mi s-a parut o coincidenta prea mare sa ii spun seara ca am un blog pe care scriu, iar a doua zi sa posteze pe facebook cu referire clara la mamele care cresc un copil, un catel, croseteaza si administreaza un blog- adica exact ce fac eu. In fine…simt si o usoara invidie din partea ei cu directie catre familia noastra care este la polul opus familiei ei. M-am simtit atacata si am simtit nevoia sa refulez…pe blog…pentru ca e coltul meu de confesiuni si liniste.
      Iti multumesc inca o data pentru gandurile bune si te mai astept! :*

      Like

  3. Luminita says:

    O persoana care este invidioasa, din experienta mea, iti da mereu contra si niciodata nu are nimic bun de zis la adresa ta, sau sa zica ca faci ceva bun si frumos! … Nu stiu parerea mea pentru ca si eu sunt lovita de persoane invidioase. Rebeca mea ma intreaba cui scriu si i-am zis ca unei mamici care e suparata pe o prietena, iar ea a zis ca trebuie sa ierti. Ti-am zis sunt pacifista si la fel imi educ si fata de 3 ani jumate! Mult spor incontinuare si cale luminata!

    Liked by 1 person

    • Mamica Mariei says:

      Ce frumos a zis Rebeca! ❤spune-i, te rog, ca ii voi urma sfatul si voi ierta! Numai un copil educat frumos si cu multa dragoste poate spune asta la 3 ani! Imbratisari si pupici pentru amandoua! Mi-ati facut dimineata frumoasa! 😙

      Like

  4. DanaStancu says:

    Mda… oamenii mor de grija altora. Am si eu un blog de beauty pe care l-am deschis acum 5 ani cand am ramas acasa cu Andra, fetita mea cea mare. L-am deschis fix ca sa fac ceva pentru mine, pentru sufletul meu si sa nu imi creez frustrari si depresii. Intre timp am nascut si pe cel de-al doilea pui si totul a fost ok, dar cand am anuntat ca voi avea si pe al treile…. s-a declansat Jihadul. Replica mea catre prietenele critice, a fost tot pe blog. ( http://www.danastancu.ro/2015/06/voi-fi-mama-de-trei-copii-si-orice/ )
    Acum puiul cel mic are 6 luni si eu reusesc sa scriu pe blog, sa merg la evenimente, sa fac mancare, curat in casa si sa filmez pentru youtube. CUm? Ca tine… cu dragoste si daruire, fara sa ma plang.
    Asadar, doamne gragi, mamici cu ganduri bune…. faceti ceva pentru voi!

    Liked by 1 person

    • Mamica Mariei says:

      Multumesc pentru ganduri si apreciere! Cu dragoste se pot face toate! Sa iti traiasca puiutii. Si eu imi doresc multi copii…nu stiu daca voi face…dar e tare frumos cu copii. Te pup si te imbratisez! :*

      Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s