Când Cenuşăreasa poartă stiletto

Ne-am dorit foarte mult să avem un baiețel. I-am fi pus numele Radu și l-am fi alintat Răducu 🙂 Dar Dumnezeu ne-a dat o fetiță și vă spun, cu mâna pe inimă, că n-aș da-o pe 100 de băieți. Fetițele preferă mărgelele, peria, iar Maria a învățat să deschidă rujul – mă întreb unde duce, încet, încet, această nouă descoperire 🙂 Deja dă semne că se împrietenește cu Prințesa Sofia Întâi și adoră poveștile clasice cu Albă ca Zăpada sau Cenușăreasa.

Dacă iau o carte cu poveşti, nu are răbdare să asculte până la final însă seara, la culcare, îi șoptesc o poveste ca să adoarmă bine și să viseze frumos. Acum, deh, am și eu o vârstă…nu îmi aduc aminte poveștile așa cum sunt ele scrise… Așa că seara, povestea merge bine până la un moment dat când, povestitorul din mine începe să-și imagineze.

În seara asta, nu adormise când Cenușăreasa noastră era pregătită să plece la bal. Și ca să fie povestea plină de optimism și încântare, am lungit-o și am înflorit-o până a adormit copila.

Se făcea că Cenușăreasa tocmai urca în trăsură, când s-a împiedicat de rochie, pentru că nu era obișnuită să poarte ceva așa grandios, și își sparse unul din pantofii de cleștar. Zâna cea bună nu mai era lângă ea să rezolve problema așa că, Cenușăreasa, fugi repede spre cămăruța ei întunecată și deschise un dulăpior pe care îl ținea închis cu un lacăt de aur. Acolo era toată averea ei și lucrurile ei cele mai prețioase – trei perechi de pantofi piele naturală pe care îi încălța în momentele în care era supărată. O făceau să se simtă frumoasă și elegantă așa cum vedea că sunt surorile ei vitrege. Nu se gândise că îi va purta vreodată în afara cămăruței ei modeste sau la vreun bal.

Cenuşăreasa era o fată foarte modestă dar, ca toate fetele de vârsta ei, visa și ea, cu ochii deschiși, la prințul care urma să își aleagă mireasa. Purta o rochie roșie ca focul iar în jurul gâtului străluceau diamante de-ți luau ochii. Alese perechea de pantofi stiletto care îi era cea mai dragă și care o facea să se simtă de neegalat. Pantofii negri din piele lăcuită, cu vârf ascuțit și toc de 11 centimetri, îi dădeau eleganță, feminitate și încrederea că în acea seară avea să-l cucerească pe prințul inimii ei.

24d37e64-1c2b-4fd3-96a5-a11d26cf55e6_zpsvdrntyte

În momentul în care a intrat în sala balului, timpul s-a oprit, muzica a încetat și toți ochii s-au oprit asupra ei. Părul blond cădea în valuri peste umerii răsfățați de diamante, rochia roșie atingea pământul iar pantofii o făceau să plutească. Prințul Sebastian era fascinat de frumusețea și delicatețea ei iar prințesele erau pline de invidie. Primi mult-așteptata invitație la dans și, îmbujorată, acceptă fără urmă de îndoială.

Prințesele chicoteau, privind la perechea perfectă dar, mai ales, la pantofii care păreau că dansau singuri:

-Câtă eleganță! Cât stil! Oare de unde i-o fi luat? O fi vreun nou magazin de pantofi în regat? Sunt prea frumoși… cu siguranță sunt din străinătate! se tot mirau prințesele dându-şi coate și șușotind pe sub evantaie.

La finalul dansului, prințul sărută mâna Cenușăresei, și se duse la sfetnicul lui… probabil că avea nevoie de un sfat foarte important de vreme ce se închiseseră în biblioteca palatului.

Între timp, prințesa Amelié a III-a, mai îndrăzneață din fire, se apropie de Cenușăreasa, hotărâtă să îi afle secretul.

-Pantofii pe care îi porți sunt fabuloşi. Toată lumea i-a remarcat şi admirat. Fii bună și spune-mi… De unde i-ai cumpărat?

-Pantofii aceștia sunt singura mea moștenire de la tatăl meu. De fapt, tatăl meu mi-a lăsat partea lui din acțiunile Carmine Shoes. Deocamdată, sunt prea mică să intru în posesia lor… așa că port acești pantofi, fabricați în România.

-Interesant… Știi… mi-aș dori și eu o pereche și sunt convinsă că și celelalte prințese s-ar bucura să poarte pantofi ca ai tăi… a îngânat prințesa Amelié cu timiditate.

Magazin pantofi Carmine Shoes – asta este tot ce îți trebuie. Este magazinul online unde vei găsi orice idee de pantofi pe care ți-o dorești. Orice culoare, orice model, orice mărime.

12604780_932861843465641_7778384486232641613_o_zpsf5gppiq0 

Prințesa Amelié nu a mai apucat să spună nimic pentru că, din senin, prințul a cerut liniște. Avea un anunț foarte important de făcut.

-Majestățile Voastre Regi și Regine, Prinți și Prințese, am onoarea să vă anunț că am găsit ceea ce căutam de multă vreme… aleasa inimii mele cu care mă voi căsători și lângă care voi trăi întreaga viață conducând regatul. Mireasa mea va fi Cenușăreasa și cer tuturor să uitați acest nume. Cu acordul ei, din această seara, va folosi numele-i real și nu cel cu care toți sunteți obisnuiți. Să o primim cum se cuvine pe Majestatea Sa Prințesa Carmina.

Prințesa, delicată, își lăsă mâna cuprinsă de mâna prințului și, împreună, pășiră printre invitați spre a fi recunoscuți.

Celelalte prințese chicoteau, din nou, pe sub evantaie… Cu siguranță datorită pantofilor a ales-o prințul pe ea!

Prințul Sebastian și Prințesa Carmina au trăit fericiți până la adânci bătrâneți! 

Cenușăreasa din povestea mea nu a fugit la miezul nopții pentru că pantofii ei nu erau vrăjiți. Pantofii ei erau reali și, astfel, ea a putut să iși vada visul cu ochii 🙂

Și-am încălecat pe-o șa… și v-am spus povestea așa...

Cu drag, Mămica Mariei.

Acest articol participă la proba nr. 5 din Competiția Spring SuperBlog 2016.

Punctaj – 90 puncte

 

Advertisements

One thought on “Când Cenuşăreasa poartă stiletto

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s