Bumbo Love

Postare adresata parintilor care STIU ca principiul “nu-l tine (pe copil,zic) in brate ca se invata” este doar un mit.

2016-01-12_15-00-52_zpslyjofzc6

Abia asteptam sa incep postarea asta 🙂 Astazi vorbim despre Babywearing. Curentul nu imi era cunoscut la inceputul vietii de parinte. Aveam un port-bebe clasic, neergonomic si nesanatos despre care nu credeam asta atunci. Vecinii mei cu copii putin mai mari decat Maria isi purtau copiii in acelasi tip de port-bebe si ne intrebam cu totii daca acele port-bebe-uri (asa credeam noi ca se numesc) cu centuri mai multe sunt la fel de incomode ca cele pe care le foloseam noi.

Sora mea a incercat, pentru inceput, un sling cu inele. Desi bebelusul ei este mai mic decat Maria, si se presupune ca ar fi trebuit sa aflu inaintea ei despre sistemele ergonomice de purtat bebelusul, habar nu aveam ce e ala un sling cu inele…daramite sa stiu cum se pune sau cum sta bebele in el. Mi-a spus doar ca e foarte usor de montat si ca bebe sta super comod in el. Prima impresie a fost ca sora-mea e plina de figuri. Si am crezut asta pentru ca mi se parea ca acele sisteme sunt doar de fite si ca muritorii de rand nu isi pot purta bebelusii in asa ceva. Imi imaginam ca sunt foarte scumpe (si chiar sunt…dar nu inaccesibile) si ca nu merita o asemenea investitie.

Tot ea m-a sfatuit sa intru in comunitatea Babywearing din orasul meu. Va mai spun un secret…tot atunci am aflat ca exista grupuri pe facebook…sa nu ma parati 😉 Am trimis solicitare de acceptare intr-un astfel de grup si am inceput sa caut tot ce se poate despre babywearing si despre minunea purtarii bebelusilor. Eh…nu va mai spun ca treaba asta e mai ceva ca un drog…Sora mea mi-a spus ca ar trebui sa iau un cearsaf sau o esarfa cu lungimea de vreo doi metri…maxim…sa o leg pe un umar si in buzunarul format sa o pun pe Maria…care la vremea respectiva avea vreo 10 luni si vreo 9 kilograme. Dupa ce am legat eu cel mai lung cearsaf din casa si am pus-p pe Maria in el, s-a declansat boala. Abia atunci am inteles ca babywearing-ul nu este o fita si ca banii dati pe un astfel de sistem sunt bani investiti in sanatatea mea si a Mariei.

Revenind la intrarea mea in comunitatea Babywearing…S-a potrivit totul perfect…in ziua in care am fost acceptata in grup, avea loc o intalnire cu mamici purtatoare si la care mamicile puteau sa imprumute un sistem de purtare. Am fost acolo si am plecat acasa cu un Wrap Tesut de toata frumusetea. M-am indragostit din prima clipa de el iar Maria a fost la fel de incantata. Inca ma mai gandesc la el…

Apoi am cumparat un sling cu inele rosu ca focul 🙂 Dar pe care Maria nu l-a vrut. Ori nu stiam eu sa il montez cum trebuie si ea nu statea comod, ori ea voia mai mult sa mearga decat sa stea legata de mine…nu stiu…treaba e ca l-am vandut pentru ca nu ni se potrivea. Tot de pe grupul de babywearing am imprumutat o Manduca pe care Maria iar nu a vrut sa o accepte. Asa ca am renuntat la idee.

In luna decembrie, ne pregateam, dupa cum stiti, sa plecam la rude. Sora mea isi poarta bebelusul intr-un Bunbo 🙂 Si am inceput sa cochetez cu ideea de a incerca din nou un sistem de purtare pentru Maria, mai ales ca rudelor noastre le plac foarte mult plimbarile. Si tot gandindu-ne noi asa, am gasit un anunt cu un Bumbo si cu protectie de iarna. Am zis ca…asta e…il luam si vedem cum il accepta Maria.

Ei, dragii mei, Maria a stat din primul moment in acest sistem. Suntem indragostiti cu totii (eu, Maria si Taticul Mariei) de Bumbo nostru colorat. Acum iesim la plimbare, o scoatem pe Tina afara impreuna si radem cu gura pana la urechi atunci cand ne jucam si topaim. Putem face cumparaturi impreuna iar aseara Maria chiar a adormit la pieptul meu. E comod si pentru ea si pentru mine. Iar protectia este super pentru ca o protejeaza de vant si de ploaie.

Nu renuntati daca bebe nu vrea sa stea intr-un sistem de purtare. Nu mergeti pe ideea ca “alui meu nu-i place” si nu decideti pentru copil. Incercati si dati-i posibilitatea sa aleaga. El va decide daca vrea sa stea sau nu. Copilasul, chiar daca are 10 luni sau un an jumatate, are capacitatea de a decide. Trebuie doar sa ii permiteti si sa ii dezvoltati aceasta capacitate. Nu va ganditi ca sunt bani cheltuiti aiurea…s-ar putea sa fiti surprinsi, atunci cand copilul accepta sistemul de purtare, ca banii dati sunt cea mai buna investitie pe care ati facut-o. Sistemele pot fi re-vandute mai departe. Sunt multi copii care accepta sa stea si multi parinti care prefera sa le cumpere second-hand. Trebuie sa aveti incredere si va rog, pentru binele copilului vostru, incercati si lasati copilul sa decida daca accepta un sistem de purtare.

 Cu drag, Mamica Mariei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s