Voi nu erati asa…destepti!

Aud de foarte multe ori astfel de cuvinte atunci cand oamenii, si in special rudele, observa evolutia Mariei.

Dupa cum v-am tot spus, pe principiul “orice cioara isi lauda puiul”, si eu imi laud odrasla cu fiecare ocazie pe care o am. E a noastra, noi o crestem si o educam si de fiecare data cand ne vedem cu oameni sau cand sunt intrebata de ea, mi se umple gura si inima de laudarosenie. Nu e nimic rau in asta, zic eu…Noi spunem ca e o fetita sclipitoare si isteata si chiar credem asta. Si daca altii nu cred asta despre ea, este fix problema lor. Odorul nostru este perfect.

In vizite pe la matusi, in dialogurile cu bunicile (ale noastre, nu ale puilor nostri), dupa insiruirea de nazdravanii si nazbatii ale Mariei, aud clar, in telefon sau chiar live: “Vai cat e de desteapta! Voi nu erati asa destepti pe vremea voastra!” Si, in mintea mea, mereu rasuna aceleasi intrebari.”Oare chiar asa tampiti eram noi acum 30 de ani? Oare chiar generatia din care fac parte copiii nostri sa fie asa dezvoltata? Ce au ei deosebit fata de noi (fata de noi acum 30 de ani, zic)? Adica…ei vin pe lume cu alte setari fata de noi acum 30 de ani?” Si, intrebarea suprema…”Daca noi, acum 30 de ani eram sub nivelul la care sunt copiii nostri acum…peste alti 30 de ani, copiii lor vor fi mai dezvoltati decat ei acum?” Am incercat sa fac cumva sa aiba sens ceea ce spun…si ma gandesc…pai ar trebui sa se nasca vorbind sau mergand…habar nu am…

Acum sa va spun parerea mea…pe care o sustin, o spun clar si raspicat mereu si o voi sustine intotdeauna…Nu…nu eram tampiti…si nici copiii nostri nu sunt mai destepti decat eram noi. Diferenta este ca, acum 30 de ani, parintii nostri nu aveau, in primul rand, acces la informatiile la care avem noi acces acum. In al doiea rand, parintii nostri nu aveau posibilitatea de a sta langa noi timp de 2 ani, asa cum noi avem posibilitatea. Si atunci, si acum, copiii mergeau in picioare in jurul varstei de 1 an…De vorbit, vorbeau tot stalcit si nu mai tarziu decat copiii din ziua de azi. Si exemplele pot continua.

Consider ca un copil are foarte mare nevoie de parintii lui mai ales in primii doi ani. Nu stiu de ce unii parinti aleg sa stea acasa doar un an. Dupa un an, copilul incepe sa mearga si sa vorbeasca si atunci are nevoie de indrumarea parintilor.

Astazi dimineata Maria se juca cu Taticul ei care se pregatea sa plece la sevici. Erau in fata usii de la intrare si se jucau cu un adidas iar Maria a spus asa, dintr-o suflare, “papuc”. Am ramas foarte uimiti si am realizat ca ghemotocul va incepe sa vorbeasca foarte curand. Cineva mi-a spus astazi ca de acum trebuie sa avem grija ce si cum vorbim in casa. Are mare dreptate…dar casa noastra este una in care injuraturile nu exista si cuvintele urate nu au existat niciodata. Nu avem obiceiul sa ne vorbim urat pentru ca vorbele genereaza vibratii…iar vorbele urate genereaza vibratii negative care, consideram noi, dauneaza relatiei, copilului si, in general, armoniei din casa.

Iarasi v-am vorbit mult si sper sa nu va plictiseasca postarile mele aproape interminabile.

Cu drag, Mamica Mariei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s