Imi cresc copilul instinctiv

  Sarcina, nasterea, alaptarea…toate sunt in natura firii. Asa a lasat Dumnezeu pe Pamant…sa ramanem insarcinate, sa nastem, sa alaptam…

Cand am ramas insarcinata am simtit implinirea…totul orbita in jurul mugurasului de viata care se forma in pantec. Mereu m-am temut ca nu voi sti ca sunt insarcinata decat dupa saptamani bune. Dar imi cunosc foarte bine corpul…si am simtit din primul moment.

Mai in gluma, mai in serios, mereu am spus ca m-am nascut sa fiu sotie si mama. Perceptia mea despre viata era ca o famile fericita este tot ceea ce conteaza. Acum, ca o am, ma gandesc si la cariera…pana acum cariera nu avea nici o importanta. Continue reading

Drepturile copilului

 Cand Maria avea doar 5 luni, a inceput sa aiba o afinitate deosebita pentru o paturica pufoasa pe care nasa ei de botez i-a daruit-o la iesirea din maternitate.
Inca de cand am nascut-o, Maria si-a supt degetul. Nu am reusit nicicum sa o convingem sa accepte suzeta. In schimb, prefera degetul. Asa se linistea si adormea singura. Pe la 9 luni a renuntat singura la obiceiul suptului degetului.Ca sa adoarma, isi tragea si paturica ei preferata peste fata si o misca astfel incat aceasta sa o mangaie. Si acum face la fel,cu exceptia faptului ca nu mai adoarme singura. Dar nici fara paturica. Continue reading

“Nu-i dati, va rog!”

   Ne intelegem bine cu vecinii si pe Maria o indragesc nespus. De mica a fost foarte carismatica si a socializat cu toata lumea. Pe strada, cel putin, se opreste in dreptul fiecarui om sa il salute in limba-i bebeluseasca si sa il zambeasca. Doamnele din fata blocului o iubesc foarte mult insa, de cateva zile, Maria este foarte nervoasa si cu stari schimbatoare. Ii ies dinti…nu stiu care pentru ca nu ma lasa sa cercetez zonele.
Continue reading

Cezariana nu te face mai putin femeie

   Multa vreme am simtit asupra mea vina de a fi nascut prin cezariana. Nu stiu daca e normal sau daca sunt singura…
Am simtit prima contractie putin dupa miezul noptii. Nu m-am speriat pentru ca deja depasisem cele 40 de saptamani cu 3 zile. Ardeam de nerabdare sa imi tin in brate puiul. Am asteptat cuminte sa scada timpul dintre contractii pana la 8 minute. Atunci l-am trezit pe Taticul Mariei si i-am spus ca e momentul… Am ales sa nasc la clinica privata pentru ca ma ingrozesc spitalele. Nu am facut vreodata vreo injectie si asta ma speria putin…dar am luat totul asa cum a venit si mi-am infrant fiecare fobie pe rand. Probabil copilul meu a vrut sa imi demonstreze ca sunt mai puternica decat cred.  Continue reading

Prefata

Povestea noastra e simpla…ne-am cunoscut in jungla bucuresteana dar prima noastra intalnire a fost pe malul marii sub lumina lunii pline. Era septembrie 2011 si imi amintesc de parca ar fi fost ieri. Ne-am mutat impreuna dupa doua saptamani pentru ca nu suportam sa stam departe unul de celalalt. Am simtit ca suntem suflete pereche si am hotarat sa ramanem impreuna.
Dupa doi ani am lasat Bucurestiul pentru a lua viata in piept impreuna in orasul nostru de suflet care ne-a primit bucuros.Nu ne gandeam la casatorie sau bunuri materiale pe care sa ni le dorim. In schimb, ne doream foarte mult un copil. Vorbeam despre “baietelul” pe care il vom avea si ne imaginam cu cata dragoste ne vom implini si vom deveni o familie. Visul nostru s-a implinit in septembrie 2013 cand am ramas insarcinata. Foarte devreme, cand mogaldeata care crestea in burtica avea doar 13 saptamani, am aflat ca “baietelul” pe care ni-l doream, este, de fapt, “fetita”.
Cele 9 luni de sarcina au fost usoare…fara greturi sau picioare umflate. Ma pot considera o rasfatata a vietii pentru ca am avut o sarcina aproape perfecta. Imi doream foarte mult sa nasc natural pentru ca asa consideram ca voi simti implinirea ca femeie.
Maria a venit pe lume intr-o dupa-amiaza calda de iunie 2014 la ora 13:35. Era pozitionata putin ciudat, cu capul dat pe spate, si astfel ca a venit pe lume prin cezariana. M-am simtit vinovata pentru ca nu am putut naste natural…dar despre asta va voi povesti intr-o postare separata. De atunci viata noastra a devenit interesanta si fiecare zi e o aventura…e o poveste despre copilarie…despre care va voi povesti in acest blog…cu suflet…din suflet…
Printesa are acum 1 an si 3 luni. Nu stim cand a trecut timpul dar stim ca aventura e pe cale sa devina si mai interesanta pentru ca fetita noastra creste si nu mai este mult pana cand va incepe sa “spuna lucruri trasnite”.
Sper sa fiti alaturi de noi in calatoria la care va invitam sa luati parte.
Va multumesc pentru vizita si va mai astept!
Mamica Mariei