Energia mea – liderul energiei lor

Ştii sentimentul acela pe care îl ai atunci când intri într-o casă în care oamenii sunt mereu trişti sau certăreţi? Sau momentul acela în care ai un conflict cu partenerul sau cu cineva din casă şi atunci când intri pe uşă tensiunea e aproape palpabilă? Copiii sunt chiar mai senzitivi de atât. Ei simt cel mai mic semn de agitaţie al mamei.

Continue reading

Advertisements

Cum protejăm bebeluşii de căzăturile din pat

 

smartselectimage_2017-11-15-09-42-44-01_zpsuhankwybCopiii au o predispoziţie clară la căzăturile din pat, fotoliu sau canapea. Nu am auzit de vreun copil care să nu fi păţit asta măcar o dată în primele 12 luni de viaţă. Fac ce fac şi deodată sunt pe jos.

Maria a căzut prima dată pe la 7 luni. Stătea foarte bine în funduleţ singură şi o lăsasem cu încredere în fotoliu. În 3 secunde urletele ne invadaseră sufrageria. Deşi pusesem o pernă la baza fotoliului, pe jos, reuşise să cadă lângă ea, cu capul pe parchet.

Plângea, ţipa, se îneca şi suspina de răsuna pământul

Continue reading

Cum ne dezarmeaza si ne duc din Culmea Furiei in Culmea Fericirii

20171110_204440-01_zpsmrlbpdtj

Copiii pot să ne aducă în aceeaşi măsura zâmbete şi lacrimi. Până să îi avem, nici nu ştiam că putem să râdem sau să plângem din atât de multe motive. Datorită lor râdem de fericire, de atâta iubire, pentru că spun “lucruri trăsnite”, pentru că fac lucrurile cu stângăcie, pentru că au un succes la grădiniţă sau pentru că râd cu poftă fără un motiv clar. Din cauza lor plângem când se lovesc, când sunt bolnavi, când le cresc dinţii, când fac o boacănă sau când, fără voia lor expresă, ne testează limitele şi nervii.

Continue reading

Cozonăcim

Îmi place să gătesc… şi mai ales îmi place să fac dulciuri, plăcinte şi cozonaci. Anul trecut, de Crăciun, am făcut primii cozonaci. Nu mi-a venit să cred ce buni au fost. Ai mei s-au îmbrâncit pentru o felie mai ceva ca la coadă la pâine.

Oricine vrea cozonac pe masa de Crăciun… iar mie îmi place să îi prepar… şi să îi mănânc 😊 Dar vreau să aveţi şi voi un cozonac pregătit cu dragoste şi răbdare pe masa voastră.

Scrieţi-mi dacă vreţi ca anul acesta, pe masa de Crăciun, să aveţi un cozonac cu gust de copilărie.

E-mail: mamica.mariei@gmail.com

Facebook: Mamica Mariei

Vă las să vă delectaţi cu ceva fotografii 😊

Prima petrecere de Halloween

După cum ştiţi deja de pe Instagram, vineri a fost prima petrecere de Halloween a Mariei.

img_20171101_230437_zpseqiotwhu

Nu intru prea adânc în polemici pentru că articolul se vrea vesel… totuşi, dragilor, părerea mea este că ne cramponăm inutil pe tema “halloween-ul nu-i al nostru” şi, în loc să găsim partea drăguţă, ne blocăm în “sărbătoare care promovează satanismul”. Doamne fereşte ce cuvinte mi-au auzit urechile zilele astea. Până mai ieri ne doream să vină americanii… cred că să ne salveze de comunism… iar acum, când vin spre noi cu tot ce au… nu-i mai vrem… păi e bine aşa?

Revenind la oile noastre, fiecare e liber să sărbătorească sau nu această zi… şi la fel de liber să judece… sau nu… pe ceilalţi… dar hai să nu facem atâta caz din treaba asta… În plus, mama îmi povestea că îşi aduce aminte că şi pe vremea ei, acum 40 de ani, sculptau dovleci înfricoşători şi îi purtau pe post de felinare aprinse pe uliţele satului. Cine are poveşti în sensul ãsta, vă rog să nu vă sfiiţi în a le împărtăşi. Continue reading

#MariaMeaMinunată

Mă tem că nu o merit… e prea bună… prea ascultătoare… prea… cum să spun… perfectă. #MariaMeaMinunată mă surprinde în fiecare zi.

20170925_164057-01_zps2dktbtnp

După cum v-am spus… suntem, din nou pe drumuri… acum nu mai suntem doar noi două. Suntem trei şi învăţăm să ne descurcăm. Am zis că luăm concediu… de fapt, vacanţă. Dar Maria se plictisea. E obişnuită cu copiii, cu activităţi ca la grădiniţă. Aşa că, am hotărât înscrierea ei la o grădiniţă privată din Botoşani.

Era foarte încântată şi a aşteptat foarte mult să cunoască noua grădiniţă. Din cauză că a avut o problemă la un ochi, am amânat câteva zile. Dar în ziua în care am dus-o a fost fericită la maxim.

Singura problemă pe care am întâmpinat-o a fost mersul la toaletă. Nu voia sub nici o formă să meargă fără mami. I-am explicat că se poate îmbolnăvi dacă nu merge întreaga zi şi ieri, mi-a spus victorioasă, a mers la toaletă singură. Doamnele mi-au spus că le-a spus şi lor că se poate îmbolnăvi.

În rest nu am avut nici o altă problemă. Se încadrează în decor oriunde ar merge… o fi fost cameleon într-o viaţă anterioară 😊

Mă tot întreb dacă nu e dată peste cap… bulversată de atâtea schimbări… dar feedback-ul ei este foarte bun. Dimineaţa e încântată că trebuie să mergem la grădiniţă şi nu plânge după mine.

Se acomodează perfect în orice situaţie şi răspunde foarte bine noilor provocări. Sunt mândră “până la Dumnezeu şi o treaptă mai sus” – cum avea obiceiul să spună o fostă profesoară de-a mea. 😊

Nu ştiu cum şi de ce este ea aşa… nu ştiu dacă e datorită felului nostru de a fi, geneticii, educaţiei… habar nu am… dar e perfectă aşa cum e.

Cu drag, Mămica Mariei şi a lui Radu.

Ne este dor… şi doare

Îmi e dor… şi doare… dar nu doare dorul meu… de fapt doare… dar mai mult mă doare dorul ei…

Prima dată când a plecat Tati, abia împlinise un an şi jumătate. Cred că înţelegea cumva lipsa lui… dar acum, e conştientă de dorul pe care îl simte. Şi îmi spune destul de des că îi este dor de tati… că vrea la tati… că vrea să vină tati… sau că vrea să mergem acasă.

Dar el? Lui oare nu-i este mai greu decât nouă? El simte trei doruri… şi trei lipse. Inima lui simte de trei ori dor… noi suntem împreună… iar el e singur…

Şi eu simt dorul… deşi nu ştiu când mai am timp să îmi fie dor. Şi simt şi dorul ei… şi doare…

Pe drumuri, după un an şi jumătate

După un an şi jumătate, iată-ne, din nou, singuri. Mă refer la faptul că Tati este plecat pe mare pentru următoarele două luni… iar noi… ne-am făcut bagajele şi am părăsit Constanţa.

54a28879-5750-4885-9847-4d98a849fe16_zpsr2havmao

Acum un an şi jumătate vă scriam Cum să fii mamă singură… acum nu mă mai tem… acum nu mai sufăr şi acum nu mai plâng… Acum sunt resemnată cumva şi încerc cu toată forţa să fiu calmă.

Continue reading

Lecţii de viaţă

Nici nu ne dăm seama cât de puţin trebuie să facem pentru ca al nostru copil să simtă fericirea. În lumea lor magică, fericirea stă în lucruri mici, iar ei fac ceea ce noi nu mai ştim să facem…să ne bucurăm pentru orice lucru bun din viaţa noastră.

img-20170821-wa0007_zps28vp7h1p_edit_1503344222230_zps9kimbx8z

Aseară am fost în Piaţeta Cazinoului din Mamaia pentru concertul în aer liber al Găştii. Cum care Gaşcă? Gaşca Zurli 😊… Toată vara am cautat o portiţă să mergem la un concert al lor. Dar nu ne-am potrivit nicicum cu timpul, mai ales că nu s-au ţinut in Constanţa, ci în Jupiter. În fine… aseară am fost să îi vedem.

img-20170821-wa0102-01_zpswnuawt8k_edit_1503344326828_zpsbrvhctch

Continue reading

“Mami, te iubex foalte mult!”

De pe la 2 ani şi jumătate, Maria a început să îmi spună că mă iubeşte. O spune stâlcit şi dulce într-un fel atât de natural încât aş putea să jur că nu e corect “te iubesc” ci… “te iubex”. Am o senzaţie unică şi neasemuită atunci când face asta.

smartselectimage_2017-08-11-20-52-51_zpsamsigypn

O spune dimineaţa, când pleacă la grădiniţă, seara, înainte de culcare, la masă, când ne jucăm… dar şi atunci când îşi doreşte ceva .

Are 3 ani şi 2 luni şi o lume minunată în care visele se împlinesc şi iubirea este nemărginită.

Uneori greşeşte şi, cu privirea ei de diamant albastru, îmi spune… “Scuze, mami! Te iubex! Nu te superi pe mine! Eşti puiul meu… şi te iubex!”

Cum să mă supăr pe ea? Ştiu că va veni şi momentul în care îmi va spune “te iubex” mai puţin şi mai rar… când nu va mai vrea să îmi spună “puiul ei” şi nici nu va mai accepta din partea mea să îi spun “puiul meu”… dar sunt pregătită pentru asta… de ce? Pentru că voi păstra în suflet şi în minte fiecare “te iubex” spus de ea… şi, în fiecare moment în care îmi voi dori să îmi spună asta, în inima mea va răsuna vocea ei la 3 ani…

Iubiţi-i şi spuneţi-le asta de câte ori simţiţi nevoia! Niciun “Te iubex!” nu e prea mult… Niciodată!