Primele 90 de minute la grădiniţă

Mă încearcă emoţii de tot felul… de bucurie şi îngrijorare… de neputinţă şi exaltare… toate împreună, în acelaşi timp…

Acum două luni, ne-am întâlnit la plimbare cu nişte cunoştinţe a căror băieţel abia a împlinit doi ani. Ne spuneau că vor să îl înscrie la o grădiniţă privată. Şi noi ne-am gândit la asta dar am tot amânat discuţia şi momentul. Acum două zile am luat marea hotărâre de a o înscrie pe Maria la grădiniţă.

Este un copil activ, explorator şi curios. Îi place să fie în preajma altor copii. Este destul de independentă şi deja plictisită de aceleaşi activităţi şi persoane în fiecare zi. Aşa că ieri dimineaţă, la ora 10.00 am ajuns la grădiniţă să vorbim cu directoarea.

Am ales o gradiniţă privată, după cum vă spuneam. Nu din snobism sau mai ştiu eu ce alte motive. Am ales astfel pentru că am considerat că poate oferi mai multe decât o grădiniţă de stat. Sunt sigură că şi cele de stat sunt foarte bune… noi, însă, am ales una privată.

Am luat-o pe Maria cu noi pentru că părerea ei în legătură cu grădiniţa este chiar mai importantă decât a noastră. De când am ajuns, doamnele, foarte draguţe, ne-am arătat sălile şi baia şi ne-au spus că, până când vine doamna directoare, putem să o ducem pe Maria la grupa copilaşilor cu vârsta sub 3 ani. Am descălţat-o în şoseţele şi am intrat în sală. Maria a exclamat “Oaaaaaaaau!”, lucru care a stârnit râsul nostru şi al doamnei educatoare. Am lăsat-o jos din braţe iar Maria şi-a spus numele. Are obiceiul să se prezinte atunci când întâlneşte o persoană nouă. (Sincer, nu ştiu de unde a preluat asta… noi nu am forţat-o niciodată să îşi spună numele. Pur şi simplu, aşa e ea:) ) S-a acomodat imediat şi a început să exploreze întreaga încăpere, jucăriile şi copiii.

Cât timp ea s-a jucat, noi am stat de vorbă cu doamna directoare şi chiar am semnat contractul de înscriere. La plecare, abia am reuşit să o luam de acolo… era foarte încântată şi ar fi rămas.

Ajunşi acasă, Maria a adormit foarte repede dar s-a trezit de vreo 3 ori în două ore şi tot îmi spunea “pii” (copii). Probabil că gândul îi era tot la gradiniţă.:)

Înainte de vizită, i-am spus că vom merge la grădiniţă, unde vor fi mulţi copii cu care se va juca şi ea era atăt de încântată încât atunci când îi spuneam cuvântul, alerga spre uşă.

Suntem emoţionaţi pentru că puiul nostru îşi întinde, încet, dar sigur, aripile-i tinere. Va învăţa să zboare şi să fie liber. Iar noi va trebui să învăţăm cum să trăim fără ea în orele în care ea va fi la grădiniţă.:)

Cu drag, Mămica Mariei.

Totul e bine când se termină cu bine!

Doar o mamă poate înţelege zbuciumul meu din ultimele 24 de ore… m-am trezit, sâmbătă noapte, la ora 03.20, lângă o Marie febrilă. Am păzit-o şi am onservat cum febra ei apare şi dispare la interval de maxim o oră. Nu am intrat în panică pentru că eram acolo cu ea… o simţeam şi ştiam exact cum se prezintă. 

Ieri, a fost mofturoasă, a mâncat destul de puţin, cum face de vreo săptămână… dar am ieşit puţin afară şi asta i-a făcut bine. Febra a scăzut şi a crescut după bunul plac… iar Maria a refuzat cu vehemenţă antitermicul. Temperatura a fost de cel mult 39°… 

Dar a venit seara… iar eu am plecat la muncă, în tura de noapte… de fapt, când scriu acest articol,  este ora 02.17 minute dimineaţa. Mă simt rău… tremur, îmi vine să plâng… mă gândesc..  Deşi e cu Tati şi cu Buni, faptul că nu sunt acolo mă omoară.

Mi-a scris Buni că Maria are picioarele reci şi că a revenit febra… de data asta destul de hotărâtă… 39,2°. Urăsc să se întâmple asta… dar sunt fericită că există căi de comunicare cu cei care ramân acasă. Şi mai am un noroc… Buni mă înţelege şi mă ţine mereu la curent cu ceea ce fac ele toata ziua sau noaptea acasă. 

E foarte greu să nu fii lângă puiul tău atunci când face febră sau nu se simte bine. Îţi faci gânduri şi simţi cum ai pleca şi ai lăsa totul baltă, doar pentru a fi acolo, lângă el. M-am luptat cu mine… cu lacrimile ce au stat toată noaptea să rupă poarta ochilor… Din fericire acum, la ora 6 dimineata, puiul meu nu mai are febră. Buni a urmat indicaţiile mele şi s-a descurcat perfect… iar puiul meu a dormit în linişte…

Totul e bine când se termină cu bine:)

Cum ne ferim de căldură?

altas-temperaturas_zpsmjcrmzkz

De două zile, vremea s-a mai răcit dar… canicula de zilele trecute ne-a dat mari bătăi de cap. Maria suportă cu greu căldura, la fel ca şi noi. Este mai nervoasă, şi, când se trezeşte după amiază, e năucită.

De preferat şi indicat este să nu ieşiţi afară la orele prânzului… adică între 12:00 şi 16:00. Dar, dacă aveţi o problemă urgentă de rezolvat şi trebuie să ieşiţi, trebuie să ţineţi cont de unele aspecte.

Cum ne ferim puiuţii de căldură?

1. Îmbrăcăminte lejeră şi deschisă la culoare! Aşa cum şi noi îmbrăcăm haine lejere, şi pe cei mai micuţi îi ajută acest tip de îmbrăcăminte. De preferat ar fi să le daţi haine din bumbac pentru că sunt fibre naturale şi absorb foarte bune transpiraţia.

2. Hidratare intensă! Apa trebuie să fie nelipsită! Atât pentru cei mari cât şi pentru cei mici. Apa ajută organismul să îşi regleze temperatura… lucru foarte important în zilele caniculare. Maria bea foarte multa apa şi se trezeste şi noaptea şi cere apă pe lângă cele maxim două mese de lapte matern din timpul nopţii. Renunţase la mesele de noapte până să vină căldura.

3. Fructe proaspete! Maria nu e mare fan fructe… îi place, în schimb, foarte mult, sucul de fructe… mere, portocale, piersici, caise. Fructele proaspete îi oferă vitamine şi o răcoresc. De asemenea, îi mai place să bea iaurt răcoritor:)

4. Duşuri dese! Din cauza căldurii, corpul transpiră destul de mult iar transpiraţia crează disconfort. Nu vă sfiiţi să îi faceţi şi lui bebe 2 duşuri pe zi. Pe lângă răcorire, duşul e un bun prilej de distracţie. Veţi observa un copil mai relaxat dupa un duş pe timpul zilei.

Acestea au fost câteva sfaturi pentru a ţine piept caniculei. Dacă aveţi alte sugestii, vă invit să lăsaţi un comentariu:)

Cu drag, Mămica Mariei.

Sunday Rhythm – 4

Aseară, Tăticul Mariei a pregătit o seară in doi, la etajul 14 a unui hotel din staţiunea Mamaia… de mult nu mai ieşisem doar noi, să stăm de vorbă şi să privim împreună marea de la etajul 14. A fost relaxant şi ne-a făcut foarte bine…

Astăzi… este despre iubire, romantism şi fluturaşi în stomac:)

O duminică liniştită!

Rufe proaspete şi curate

Acum două zile am fost la Auchan şi am mai cumpărat cele trebuincioase în casă. Printre ele şi detergent de rufe... Îmi place ca atunci când scot rufele din maşina de spălat să miroasă a curat şi a proaspăt. Nu mai vorbim de faptul că tuturor ne plac hainele care strălucesc de curăţenie.

Am încercat tot felul de detergenţi. Uneori, cumpăram ceva mai ieftin şi care să dureze mai mult. Alteori, cumpăram ceva mai scump tocmai pentru că îmi era dor să vă rufele perfecte. La un moment dat, am hotărât să nu mai fac rabat la calitate.

20160809_173132_zpscpozejen_edit_1470753990592_zpshv7tqgcl

Singurul detergent de rufe care mă mulţumeşte, este Ariel. Îmi place totul la el… de la miros la felul în care curăţă. La început am folosit Ariel pudră… deoarece nu erau încă apăruţi detergenţii lichizi. Apoi am trecut la Ariel lichid. Îmi place şi acum… în mod deosebit varianta Sensitive.

În ultima vreme prefer Ariel 3 in 1 Pods Alpine. Sunt uşor de dozat, şi sincer, eu scap de orice grijă. Ştiu exact câte spălări mai am şi nu există şanse să mă trezesc într-o zi de curăţenie că am trei maşini de rufe şi trebuie să împart, cumva, ultimele măsuri de detergent pudră sau lichid în aşa fel încât să pot spăla toate rufele. Pur şi simplu arunc în maşina de spălat capsula de detergent, pun rufele şi… aia e… câteodată îmi place să fac asta dansând… exact ca în reclamă.

This slideshow requires JavaScript.

E o încântare să întind rufele, să simt prospeţimea lor şi să văd cum strălucesc de curăţenie.

Voi ce detergent de rufe folosiţi?

Cu drag, Mămica Mariei.

Sunday Rhythm – 3

Marea… întindere albastră de valuri şi gânduri… primeşti şi afli secrete grele pe care le păstrezi atât de bine… deşi le cânţi în valurile tale. Chemi şi alungi mărturisirile… promiţi şi minţi… dar nu trădezi…

Duminica de azi e despre tine, Mare…

Despre alăptat în Săptămâna Internaţională a Alăptării

img-20160805-wa0001_zps81v34n4g_edit_1470457645552_zpskfqph1hb

E Săptămâna Internaţională a Alăptării… deşi pe final… tot putem sărbători.

Cele mai mari dorinţe ale mele au fost să nasc natural şi să alăptez pruncul. Maria a preferat să vină pe lume prin cezariană – puteţi citi aici. Din fericire, însă, alăptatul a venit natural şi normal.

Prima dată când am pus-o la sân, am simţit frică… frică de faptul că nu o voi putea face… frică de faptul că nu va putea ea să sugă… frică de faptul că laptele meu nu va fi suficient sau hrănitor sau… nici nu mai ştiu… aşa că m-am lăsat pradă instinctului…

Îmi amintesc prima dată când am pus-o la sân de parcă ar fi fost ieri… i-am privit feţişoara mică şi i-am mângâiat obrajorul şi am simţit inimile noastre care, până atunci, bătuseră în acelaşi trup, cum se leagă una de cealaltă cu fire de mătase aurie. Până atunci, legătura era implicită… dar momentul în care am pus-o pe pieptul meu iar ea a început să se hrănească din mine a fost pecetluirea legăturii noastre. Timpul s-a oprit atunci pentru mine…

Mereu am alăptat-o lângă mine. Nu ţinută în braţe sau în altă poziţie. Doar dacă eram în maşină sau în vizită, o alăptam în braţe. Am ales poziţia aceasta pentru că nu se supraîncălzea în braţele mele, nici una dintre nou nu amorţea şi, dacă adormea, reuşeam să mă ridic de lângă ea fără să o trezesc. Acum îşi alege singură poziţia de alăptat… şi, credeţi-mă, stă în tot felul de poziţii amuzante:)

Din fericire nu am făcut furia laptelui… dar nu mereu a fost totul roz. La început, pentru că pielea mea era sensibilă, mă ustura atunci când sugea. Şi era o usturime pe care o simţeam până în varful unghiei de la picior trecând prin toate oasele. Atunci când punea guriţa, eu strângeam din dinţi. Dar mă bucur că nu am făcut ragade… se pare că există mereu o parte bună:) Am alăptat-o cu drag şi nici o clipă nu m-am gândit că nu mai am lapte. În puseele de creştere am stat mai mult lângă ea… şi am trecut, împreună peste toate.

Maria nu mai e un bebeluş şi, multă lume mă întreabă cât o voi mai alăpta… sau mă judecă pentru că încă o alăptez. Pentru noi, însă, e la fel de normal şi natural ca acum 2 ani, o lună şi 3 săptămâni.:) Nu obişnuim să ne afişăm ostentativ când o alăptez. Îi explic faptul că trebuie să aştepte până ajungem în maşină sau acasă sau, dacă suntem departe de maşină, o alăptez în Bumbo.

Mi-a trecut prin cap să o înţarc, dar mereu am găsit scuze.:) Acum, când sunt la serviciu, nu cere sân… dar când ajung acasă e primul lucru pe care îl cere:). Momentul în care suntem doar noi două e minunat. Mă strânge în braţe, mă mângâie şi eu, la rândul meu, fac la fel. Ne alintăm, îmi zâmbeşte şi, în acele momente mă priveşte altfel. Ochii ei radiază… şi îmi mulţumesc. Sunt momentele noastre… nepreţuit de frumoase şi de speciale…

Nu ştiu cât o voi alăpta… vom şti amandouă când e momentul să ne oprim. Deocamdată ne e bine aşa:)

Sânul a fost şi continuă să fie sursă de hrană, alint, alinare şi încă multe altele pe care le voi împărtăşi cu ea pentru, cel puţin, încă o vreme.

Cu drag, Mămica Mariei.

The Donut Library

img-20160801-wa0002_zps8aww36eo_edit_1470315940938_zps8xt51dwo

Nu ştiu pe cineva căruia să nu îi placă gogoşile… şi nici nu cred că este cineva care să nu fi poftit la renumitele Donuts pe care le tot înfulecă poliţiştii americani în filme.

img-20160801-wa0008_zpsjz6utcxn_edit_1470315828238_zpsyfugzmnq

De curând, am citit pe Facebook despre o gogoşerie proaspăt inaugurată în Constanţa care promitea să satisfacă curiozitatea noastră de Donuts. Am salivat şi am poftit vreo două săptămâni… dacă nu mai bine… dar am ajuns acolo până la urmă. Şi, ştiţi ceva? A meritat să aştept…

The Donuts Library… m-am gândit să vă spun şi vouă despre ei. Am cumpărat gogoşi cu glazură şi umplutură şi un frappe delicios la care am primit o mini-donut delicioasă. Mi-am lins degetele la propriu… noi le-am luat la pachet… dar dacă alegeţi să le savuraţi acolo, tot ei vă pun la dispoziţie şi o bibliotecă cu cărţi pentru ca relaxarea voastră să fie completă.

Când viaţa e amară, ia o gogoaşă!

Cu drag, Mămica Mariei.

Reţetă: Papanaşi cu brânză sărată

Am cel puţin 3 reţete pe care nu reuşesc să le postez… timpul e destul de puţin dar, mai grav de atât, este bucla mea de “n-am chef” cu care mă lupt şi se pare că, uşor uşor o voi învinge.

Până una-alta, vreau să vă dau o reţetă extrem de simplă. Acum câteva zile, la micul dejun, voiam să fac altceva decât banala omletă…

Maria, mergi cu mami la magazin să cumpărăm lapte şi să facem clătite? mi-am întrebat odorul care nu a şovăit…

Nu!

Continue reading